Obiecte de cult ortodoxe

Obiecte de cult ortodoxe
Icoane de vanzare

Ce este acatistul

Cuvântul “acatist” este de origine grecească şi înseamnă “neşedere”. Prin acatist noi înţelegem însă o rânduială de slujbă a Bisericii noastre care se face neşezând, adică nu se poate citi un acatist şezând, nu se şade la un acatist. Un acatist se citeşte în picioare sau în genunchi şi de aceea are titlul acesta de “acatist”, adică “neşedere”. De fapt, un acatist care se rosteşte, se citeşte, în picioare sau în genunchi, este o alcătuire de slujbă care cuprinde douăzeci şi cinci de bucăţi, douăzeci şi cinci de piese şi anume: treisprezece condace, care de obicei se termină cu “Aliluia”, şi douăsprezece icoase care, după caz, se termină cu un cuvânt care e un fel de zicere de bucurie. Cele douăzeci şi cinci de bucăţi din care se alcătuieşte un acatist sunt după numărul celor douăzeci şi cinci de litere ale alfabetului grecesc şi, în limba greacă, fiecare din cele douăzeci şi cinci de bucăţi din care e alcătuit acatistul începe cu litera următoare din alfabet. Deci, primul cu litera “A-alfa”, al doilea cu litera “B-beta”, al treilea cu litera “G-gama”, “D-delta” şi aşa mai departe.

 
 
 
eXTReMe Tracker