Cuvântul “acatist” este de origine grecească şi înseamnă “neşedere”.
Prin acatist noi înţelegem însă o rânduială de slujbă a Bisericii
noastre care se face neşezând, adică nu se poate citi un acatist
şezând, nu se şade la un acatist. Un acatist se citeşte în picioare
sau în genunchi şi de aceea are titlul acesta de “acatist”, adică “neşedere”.
De fapt, un acatist care se rosteşte, se citeşte, în picioare sau în
genunchi, este o alcătuire de slujbă care cuprinde douăzeci şi cinci
de bucăţi, douăzeci şi cinci de piese şi anume: treisprezece
condace, care de obicei se termină cu “Aliluia”, şi douăsprezece
icoase care, după caz, se termină cu un cuvânt care e un fel de
zicere de bucurie. Cele douăzeci şi cinci de bucăţi din care se
alcătuieşte un acatist sunt după numărul celor douăzeci şi cinci de
litere ale alfabetului grecesc şi, în limba greacă, fiecare din cele
douăzeci şi cinci de bucăţi din care e alcătuit acatistul începe cu
litera următoare din alfabet. Deci, primul cu litera “A-alfa”, al
doilea cu litera “B-beta”, al treilea cu litera “G-gama”, “D-delta”
şi aşa mai departe.
